Shogun - limba japoneza, cultura si traditii japoneze Shogun - limba japoneza, cultura si traditii japoneze
limba, cultura si traditii japoneze
Shogun - limba japoneza, cultura si traditii japoneze

 Home
 Limba japoneza
 Sistemul duplex
 Publicatii
 Cultura si traditii
 Budo - arte martiale
 Info cultural
 Legaturi utile
 
 Centrul Shogun
 Info editor
 Contact
 
 EnglishEnglish


Curs online de Limba Japoneza.
Pentru informatii va rugam sa ne scrieti pe email sau sa completati formularul din pagina de contact.

eBooks
ALAN WATTS

 Budismul, religia fara religie

Pentru a citi formatul epub, descarcati Adobe Digital Editions.

 
Cartea celor cinci cercuri
   "Gorin no sho", editia a 3-a


Autor: Miyamoto Musashi

Traducere si comentarii de Neculai Amalinei
Editia a 3-a, Editura Polirom, Iasi, 2016.

232 pagini, 135x200 mm
ISBN: 978‑973‑46‑6246‑3
Pret: 25.95 RON

:: Comandati online ::
Cartea celor cinci cercuri - Gorin no sho, editia a 3-a

"Cartea celor cinci cercuri - Gorin no Sho" aflata acum la a III-a editie, grupeaza traducerea lucrarilor Gorin no Sho (五輪書) - Cartea celor cinci cercuri, Drumul pe care trebuie sa-l urmezi singur - Dokkōdō (独行道) si 35 de articole despre hyōhō (Hyōhō sanjūgo kajō - 兵法 三十五箇条), scrise de celebrul maestru de sabie Miyamoto Musashi, ce contituie Calea strategiei hyōhō - hyōhō no michi (兵法の道).
Aceste lucrari fac parte din patrimoniul culturii japoneze.

Miyamoto Musashi, maestru japonez de sabie din secolul al XVII-lea este o prezenta legendara in peisajul cultural nipon si in acelasi timp un simbol al Japoniei.
Musashi este cunoscut de majoritatea practicantilor de arte martiale si este considerat Kensei, un sfint al sabiei in Japonia. El este o prezenta vie, atit in Japonia cit si in intreaga lume.

Miyamoto Musashi (1583-1645) a fost un celebru samurai si totodata scriitor, pictor si caligraf. Miyamoto Musashi a trait intr-o perioada ce a marcat sfirsitul razboaielor civile si a instaurat pacea epocii Tokugawa, de aproape trei secole.
Prin intermediul unui mod de a gindi strategic, puternic influentat de filozofia epocii, Musashi descopera un principiu unic, denumit Strategia hyōhō. Musashi considera ca acest principiu se poate aplica la toate fenomenele vietii sociale, iar prin acest mod de a gindi si a vedea lucrurile accedem la una dintre radacinile culturii japoneze clasice.

Spre sfirsitul vietii, Miyamoto Musashi isi dedica timpul caligrafiei, picturii, ceremoniei ceaiului, sculpturii si poeziei. Astfel, el a creat capodopere de pictura reprezentind pasari, dragoni si zeitati Shinto.
De exemplu, in pictura intitulata Pescarusul cenusiu asezat pe o creanga uscata (Koboku meigeki zu) sint redate dinamismul si vigilenţa acestei pasari de prada, exprimind principiile de lupta ale lui Miyamoto Musashi.
Musashi l-a reprezentat in picturi sumie pe Daruma (preotul indian Bodhidharma care a fondat budismul Zen in China) si se spune ca tot el a sculptat Fudō Myō Ō (divinitate protectoare a unui templu).

La doi ani si jumatate dupa ce a scris Hyōhō sanjūgo kajō, Musashi s-a mutat in pestera Reigandō, situata pe muntele Iwato, la ciţiva kilometric sud-vest de Kumamoto. Aici, la 10 octombrie 1643, a inceput sa scrie capodopera Cartea celor cinci cercuri - Gorin no Sho, dedicata strategiei hyōhō, ce exprima studiul sau de o viaţa in arta sabiei.

Un an mai tirziu, Musashi s-a imbolnavit si a revenit la castelul din Kumamoto.
Dupa inca sase luni, cu numai o saptamina inainte de a muri, a scris mesajul sau final, "Drumul pe care trebuie sa-l urmezi singur" (Dokkōdō). In aceeasi zi, i-a predat discipolului sau Terao Magonojō Cartea celor cinci cercuri. De asemenea, Musashi i-a oferit lucrarea Hyōhō sanjūgo kajō lui Terao Motomenosuke. Calea strategiei, hyōhō, descoperita de Musashi, reprezinta nu doar o simpla metoda de antrenament pentru a iesi invingator in fata adversarului, ci si un drum al desavirsirii spirituale.
 
   
Home | Limba japoneza | Publicatii | Cultura si traditii | Budo - Arte martiale | Info cultural | Info editor | Contact
© Neculai AMALINEI 2005 - 2011